BAG BOX READY TO GO
Acest workshop se adresează tuturor celor care doresc să învețe să conceapă o clasă de Bag Boxing folosindu-se de elemente inspirate din artele marțiale, în principal din Kickboxing, dar și celor care doresc să-și aprofundeze cunoștințele.
Conceptul de Bag Box este un concept popular, deoarece antrenamentul în sine este unul foarte energic, de intensitate ridicată și corelat cu o muzică antrenantă.
Ne vom axa pe tehnicile de bază, pe lovituri de contact de brate și de picioare. Vom învăța cum sa le executăm corect și în siguranță, pe o varietate de exerciții cu aplicabilitate la sac. Vom construi combinații simple fundamentale, cât și combinații complexe, atletice asfel încât să dezvoltăm coordonarea, viteza de reacție, agilitatea și forța. Toate acestea pe o muzică antrenantă cu un bpm între 140 – 160 bpm.
VEȚI ÎNVĂȚA:
- Cum sa concepeți o clasa de la A la Z cu încălzire, parte principală și stretching în acord cu muzica;
- Să folosiți o tehnică corectă de brate și de picioare, eficientă și aplicabilă
- Cum să creați combinații mai ușoare, de bază sau combinații complexe
- Cum să adaptați intensitatea clasei fără a pierde din vedere siguranța participanților.
PROGRAM:
8:00 – 9:00 Check in
9:00 – 12:00 Educație
12:00 – 13:00 Pauză
13:00 – 16:00 Educație
TRAINER: LAURENȚIU ILIESCU
Practicant de Ashihara Karate din anul 2000, Laurențiu urmează drumul Artelor Marțiale de 22 de ani, iar din punctul lui de vedere practica în Arte Marțiale nu se termină niciodată. În decursul anilor de practică a participat la nenumărate concursuri naționale și internaționale de Kata (tehnică) și Kumite (lupta) unde a obținut medalii de bronz, argint și aur la toate categoriile la care a participat. După ce și-a încheiat cariera sportivă de performanță a devenit instructor de grup fitness și antrenor personal în cadrul rețelei World Class. De atunci inspiră participanții să urmeze un stil de viață activ.
INFORMAȚII IMPORTANTE
Aduceți cu dumneavoastră prosoape și băuturi pentru a evita deshidratarea pe parcursul zilei. Cursanţii vor primi manuale în format electronic, pe email. Este indicat să aduceţi toate cele necesare pentru a vă lua notiţe atunci când vă cer instructorii. Filmarea nu este permisă: doar în momente foarte speciale din cadrul cursului, cu acceptul şi supravegherea instructorului.
*Din motive logistice pot apărea anumite modificări în programul cursului. Acestea vor fi anunţate în timp util pentru o bună desfăşurarea a cursului.