Curs Instructor Sportiv - Specializare Natație
Programul se adresează celor care practică sau care au practicat natația și sporturile nautice la nivel profesionist și doresc să-și împărtășească cunoștințele și să instruiască alte persoane atât în domeniul de loisir și relaxare, cât și cel al performanței. Pe durata cursului, cursanții vor învăța despre bazele antrenamentului de înot, modalitățile cele mai eficiente de a învăța cele patru procedee și numeroase noutăți ale domeniului care le va permite să se dezvolte. Strategii pedagogice diferite care au fost testate pe cele mai bune piețe, sunt acum disponibile și în România prin cursurile noastre.
Activitatea desfășurată de către instructorul de înot poate fi destinată unor categorii vaste de beneficiari: copii, tineri, adulți, persoane de vârsta a treia, persoane cu preferințe privind un anumit procedeu de înot, persoane cu anumite, diverse dizabilități, etc. În vederea satisfacerii cerințelor acestora privind recreerea, socializarea, petrecerea în mod plăcut a timpului liber, învățarea unei deprinderi vitale, îmbunătățirea condiției fizice individuale și a tehnicii de înot sau rafinarea stilului de înot personal.
Pe de altă parte, activitatea poate urmări și formarea deprinderilor și atitudinilor pentru înot în situația persoanelor interesante să-și dezvolte performanțele proprii, să cultive înotul ca pe o profesie sau parte a unei profesii și să participe în mod individual în calitate de componenți ai unei echipe, în cadrul unor evenimente diverse: concursuri, campionate, etc.
Astfel, noi, echipa Move On, dăm startul la cel mai complet și riguros curs de certificare pentru instructor de înot. Alături de specialiști români, licențiați în domeniu și care au studiat noutățile naționale și internaționale, predat la cel mai înalt standard care garantează învățarea și asimilarea tuturor celor predate.
Împreună putem schimba domeniul natației în mai bine!
VEȚI ÎNVĂȚA
- Principiile teoretice ale anatomiei, fiziologiei şi antrenamentului,
- Tehnicile didactice şi metodologice,
- Bazele antrenamentului sportiv,
- Abilităţi de predare, comunicare şi iniţiere în înot,
- Îndrumări pentru îmbunătăţirea tehnicilor şi performanţei în toate cele patru procedee de înot,
- Reguli de siguranţă, exerciţii sănătoase,
- Noțiuni de prim ajutor și igienă personală.
PROGRAM
8:00 – 9:00 Check in
9:00 – 12:00 Educație - Teorie - partea întâi
12:00 – 13:00 Pauză
13:00 – 17:00 Educație - Practică - partea a doua
DOCUMENTE NECESARE
- Copie BI/CI,
- Copie certificat de naştere,
- Copie certificat de căsătorie – (dacă este cazul),
- Copie diplomă de bacalaureat,
- Adeverinţă medicală – apt efort fizic / clinic sănătos,
- Cazier judiciar,
- Referințe din partea clubului, asociației unde a activat/ activează ca sportiv de performanță (legitimația, carnet de membru, adeverință, etc.),
- Avizul Federației nationale de specialitate.
PROFESORI
Vlăduțu Georgiana, Mihai Fronie, Ștefan Gheorghe
INFORMAȚII IMPORTANTE
- Vei primi teme pentru acasă atât practice, cât și teoretice.
- Pe durata cursului vei avea de participat la minim 20 ore de practică (clubul este opțional) - ca asistent în cadrul unei sesiune de înot, susținută de un trainer certificat.
- Temele, orele de studiu personal și cele 20 ore de practică sunt obligatorii.
- Dacă doreşti să achiţi contravaloarea cursului în rate, contactează-ne.
- Numărul total de ore este de 180.
- Cursanţii vor primi materiale educative în format fizic. Este indicat să aduceţi toate cele necesare pentru a vă lua notiţe atunci când vă cer profesorii.
- Filmarea nu este permisă: doar în momente foarte speciale din cadrul cursului, cu acceptul şi supravegherea profesorilor.
*Din motive logistice, pot apărea anumite modificări în programul cursului. Acestea vor fi anunţate în timp util pentru o bună desfăşurarea a cursului.